În primul rând trebuie să facem o distincţie clară între schiul de agrement şi cel agonistic (de competiţie) şi asta pentru că în cazul agrementului nu sunt necesare aptitudini speciale. Cea mai importantă calitate în acest caz este dorinţa de a învăţa şi de a te bucura de alunecarea pe zăpadă. Chiar dacă schiul alpin face parte din categoria deprinderilor de tip open (deschise), cu care nu suntem familiari şi care se desfăşoară în condiţii mereu schimbătoare, acest fapt nu reprezintă un impediment pentru practicarea sa. În cazul schiului alpin competiţional, lucrurile se schimbă puţin. Aici, pe lângă aptitudinile motorii specifice, concură multe alte aspecte ce în final fac diferenţa. Practic, orice persoană poate practica schiul alpin fără a fi sportiv sau antrenat. Este nevoie doar de o stare bună de sănătate, de puţină voinţă şi puţin timp liber.

Învăţarea tehnicii de schi sau a altor sporturi de alunecare pe zăpadă este mult mai eficientă la vârsta copilariei şi adolescenţei. În principiu nu există o limită de vârstă pentru a te iniţia în acest sport, mai ales având în vedere condiţiile actuale de practicare, existenţa şcolilor de schi, etc. Oricum este indicat avizul medicului curant şi sfatul unui monitor de schi, în cazul persoanelor aflate la vârsta a treia. În ultimii ani, din ce în ce mai multe persoane adulte încep să schieze, cu reţineri şi frică de accidente ce-i drept, fapt care poate fi înlăturat prin corecta implicare şi organizare a lecţiei, din partea unui monitor de schi. Abordări de genul „sunt prea în vârstă sau prea mare ca să pot învăţa” sunt excluse.

În cazul începătorului, echipamentul de schi nu are o importanţă vitală din punct de vedere al performanţei sale. Totuşi, trebuie acordată o atenţie minimă următoarelor elemente:

• Casca: un must have. Putem să fim în pas cu moda, în siguranţă şi mult mai încrezători pe pârtie.
• Clăparii: poate cea mai importanta piesă de echipament, deoarece asigură transmisia. Cu cât aceasta este mai fidelă, cu atât tehnica va fi mai rafinată. Recomand clăparii în funcţie de confortabilitate, nu de preţ. Ei trebuie să fie cât mai bine mulaţi pe picior, să nu producă leziuni şi să nu fie excesiv de rigizi.
• Schiurile: în această fază a învăţării nu au o importanţă vitală. Desigur, pentru o alunecare confortabila şi o învăţare rapidă, schiurile actuale (carve) sunt cea mai potrivită alegere. Evitaţi schiurile prea scurte. Te poţi juca cu ele, dar în detrimentul echilibrului. Un schi cu 10-15 cm mai scurt decât înălţimea personală este alegerea corectă. Apelaţi la un specialist atunci când alegeţi schiurile. Legăturile sunt şi ele deosebit de importante. Asiguraţi-vă că ele corespund vârstei dvs., greutăţii corporale şi nu în ultimul rând nivelului tehnic la care vă aflaţi.
• Beţele: chiar dacă în faza iniţială a învăţării nu le utilizăm foarte mult, betele de schi sunt vitale în multe momente. Asiguraţi-vă că înălţimea acestora generează un unghi de aproximativ 90 de grade între braţ şi antebraţ, atunci când staţi cu clăparii în picioare. Dacă nu sunteţi familiarizaţi cu echipamentul şi noţiunile tehnice de bază, evitaţi strângerea curelei băţului în jurul articulaţiei pumnului. Credeţi-ne, nu veţi pierde băţul pe pârtie, dar vă puteţi accidenta involuntar cu acesta.
  O atenţie particulară este dată şi îmbrăcămintei specifice. Evitaţi jeanşii când mergeţi la schi şi îmbrăcaţi-vă corespunzator anotimpului. Asiguraţi-vă că mâinile sunt protejate pentru a evita neplăceri în timpul distracţiei la schi.
  Şi nu uitaţi: echipamentul nu face treaba în locul dumneavoastră!

A învăţa să schiezi de unul singur este foarte greu, dar nu imposibil. Poţi fi un foarte bun autodidact şi observator, dar acest lucru îţi va lua foarte mult timp, iar satisfacţiile vor apărea târziu. Mai mult decât atât, schiul alpin este un sport în care rezultatul acţiunii noastre nu poate fi vizualizat (când înveţi baschet de exemplu şi arunci la coş, observi singur dacă rezultatul acţiunii tale este eficient sau nu). Acest lucru înseamnă că avem nevoie de un specialist lângă noi care să ne dea informaţii în acest sens, fie că e vorba de informaţii verbale, vizuale sau de altă natură. Feedbackul furnizat de un monitor de schi sau snowboard profesionist este vital pentru o învăţare rapidă, eficientă şi sigură. Un caz deosebit de relevant este cel al copiilor, care încă nu pot face diferenţa între mişcări sau contexte practice sau asocieri de mişcări. În acest caz şi cel al siguranţei pe pârtie, rolul unui monitor este determinant.

Este destul de greu. Un prim pas este să te interesezi dacă şcoala de schi sau monitorul sunt acreditaţi, deci dacă au voie din punct de vedere legal să practice această meserie. Un al doilea pas este să te asiguri de competenţele monitorului de schi. Discută cu prieteni sau cunoştinţe care au apelat la un monitor sau altul. Meseria de monitor de schi / snowboard este reglementată în România. Asigură-te că monitorul poate să facă dovada atestării sale, dacă nu poate înseamnă că este fals. Toate staţiunile mari de schi din România au şcoli de schi, instituţii în cadrul cărora activează monitori atestaţi. Directorii şcolilor de schi vor lua cea mai bună decizie de repartizare a unui monitor, care să răspundă cerinţelor şi caracteristicilor tale.

Aşa cum afirmam anterior, un prim aspect este cel legat de familiarizare (cu mediul specific, echipamentul, terminologia şi normele de conduită pe pârtie). Un prim aspect al nivelului tehnic I (începător) este ceea ce numim pârtie-şcoală. Aceasta cuprinde: învăţarea mişcărilor fundamentale (procedee de mers alternativ şi cu împingere simultană), a poziţiilor fundamentale (şi derivate), a întoarcerilor (în evantai în special), a tehnicilor de urcare (în trepte, oblică, în foarfece), tehnica de cădere şi ridicare din căzătură. În cadrul progresiei motrice urmează învăţarea procedeelor de alunecare (coborâre directă şi coborâre oblică) şi a procedeelor de frânare (plugul frânat şi plugul alunecat). În funcţie de condiţiile practice şi profilul pârtiei, se vor amenaja zone speciale / securizate, de învăţare. Tot în cadrul acestui nivel, când sunt îndeplinite condiţiile de siguranţă, iar alunecarea este controlată, se poate trece la identificarea tehnicilor de utilizare a mijloacelor mecanice de urcare, care implică alunecare. Obiectivul de nivel îl reprezintă învăţarea ocolirilor primare cu schiurile neparalele (ocolirea prin plug şi ocolirea prin jumătate plug). Succesiunile de ocoliri trebuie executate ritmic, cu constanţă a interpretării motrice, pe pantă uşoară (pârtie albastră).

Şcoala română de schi cuprinde un sistem metodic de învăţare a tehnicii schiului alpin pe trei niveluri tehnice: începător, intermediar şi avansat. Progresul în învăţare depinde de trei mari factori: tipul de activitate practică (individual sau colectiv), competenţele monitorului şi caracteristicile zonei de învăţare (pârtie / zăpadă). Pentru primul nivel, şase-opt ore individuale sunt suficiente pentru a asigura control şi cursivitate în alunecare. Pentru nivelul intermediar sunt necesare, în general, 10-14 ore. Progresul în învăţare depinde în mare măsură şi de motricitatea generală şi plasticitatea proceselor nervoase. Având în vedere că al doilea nivel tehnic expune ocolirile cu schiurile paralele (cristianii), modul de organizare a activităţii este vital. Pentru a învăţa să schiezi trebuie să schiezi.

Dinamicile psihologice sunt prezente la orice tip de cursant, la orice vârstă. Un rol determinant în acest sens îl are monitorul de schi, care prin intermediul asigurării unui climat optim de învăţare, cald, tolerant la greşeli, atent la problemele individuale, poate genera o experienţă de învăţare captivantă, motivantă şi sigură. În cazul în care nu te afli în compania unui monitor de schi, este foarte important să fi calm şi relaxat. Alege porţiunile de pârtie care corespund nivelului tău tehnic. Nu are rost să te aventurezi pe pârtii negre pe care să le cobori în plug sau derapaj. Apelează doar la ceea ce ai învăţat şi aplicat practic, te va ajuta să te descurci cu brio în situaţii tensionate.

Atunci când eşti începator este optim (din punct de vedere al progresului în învăţare şi al siguranţei) să apelezi la serviciile unei şcoli de schi. Monitorii au experienţă practică în a evita situaţii periculoase. Vor face tot ce e cu putinţă pentru a nu te expune la riscuri. Peste 50% din accidentele de pe pârtiile de schi sunt generate de erori produse de începători care nu au cunoştinţele de bază, enumerate de noi mai sus. În aceste cazuri, faptul că nu poţi să te opreşti sau să controlezi viteza reprezintă un risc pe care fiecare şi-l asumă atunci când intră pe pârtie. Nu uita de codul de conduită (decalogul schiorului) pe pârtiile de schi. Acesta are un caracter internaţional şi trebuie respectat ca atare, altfel siguranţa ta şi a celorlalţi participanţi la traficul pe pârtie poate fi pusă în discuţie. Leziunile membrelor (inferioare sau superioare) sunt problemele cele mai des întâlnite. Acestea se datorează necunoaşterii tehnicii de schi, carenţelor aparatului locomotor, consumului de alcool sau altor factori externi. Toate acestea nu indică faptul că schiul este un sport periculos, ci doar că nu este privit cu responsabilitate.

Cred că răspunsurile de mai sus se pretează şi la această întrebare. Este foarte important să nu ne aventurăm pe pârtii care nu corespund nivelului nostru tehnic şi gradului de pregătire. Controlul vitezei este deosebit de important pentru a asigura un schiat plăcut şi sigur, atât pentru noi, cât şi pentru ceilalţi schiori. Deciziile pe pârtie trebuie luate în fracţiuni de secundp. Nu degeaba am învăţat tehnica de cădere (voluntară) şi ridicarea din căzătură: în unele cazuri reprezintă soluţia optimă. Nu schiaţi cu capul în pământ, vizualizaţi ce se întâmplă în jurul vostru şi veţi evita situaţiile periculoase. Există şi factori externi care pot pune probleme: ceaţa, ninsorile abundente, viscolul pot influenţa activitatea noastră pe pârtie. În astfel de cazuri este optim să schiaţi alături de alţi schiori până în zona de siguranţă (cabană, refugiu) şi să aşteptaţi condiţii prielnice de distracţie pe pârtie.